Avantajele si dezavantajele aspirinei
Initial aspirina a fost utilizata pentru combaterea febrei, a reumatismului si a durerilor usoare sau moderate. Dupa sapte decenii de folosire în aceste scopuri, cercetatorii americani au observat ca aspirina împiedica coagularea sangelui, fapt pentru care au preconizat utilizarea ei, în doze mici, pentru prevenirea infarctului si a accidentelor vasculare cerebrale. La baza unor descoperiri mari sta, adesea, întamplarea.
În 1988 cercetatorii australieni încercau sa determine daca unele maladii sau tratamente medicale cresc riscul de cancer de colon. Cu aceasta ocazie, examinand peste 1.500 de persoane, dintre care jumatate sufereau de maladia mentionata, au descoperit, cu surprindere, ca persoanele care îsi administrau în mod regulat aspirina prezentau un risc cu 40% mai scazut sa dezvolte un cancer. Plecand de la aceasta observatie, în anii urmatori s-au facut mai multe studii, ale caror rezultate au fost contradictorii. A fost nevoie de 20 de ani pentru ca efectul benefic mentionat sa fie confirmat.
Astfel, doctorul Peter Rothwell, neurolog la Oxford, a publicat rezultatele observatiilor sale într-o revista prestigioasa (American Journal of Epidemiology, 2009). Datele sale, semnificative statistic, arata ca administrarea regulata de aspirina scade riscul pentru dezvoltarea cancerului de colon, a leucemiilor, a cancerului gastric si de esofag, precum si a cancerului cailor biliare.
Încercand sa descifreze mecanismul prin care se produce aceasta protectie, cercetatorii au observat ca numai activitatea antiinflamatorie directa nu este suficienta si au emis ipoteza unor alte mecanisme prin care aceasta molecula determina celulele îmbatranite sau lezate sa moara înainte de a devenii celule canceroase.
La aceste doua mari efecte de preventie s-a adaugat relativ recent si un al treilea. Un studiu efectuat de catre cercetatorii canadieni pe pacienti reumatici, care luau în mod obisnuit aspirina si alte antiinflamatoare, a aratat ca acestia aveau o sansa de dousprezece ori mai mica decat cei netratati de a dezvolta maladia Alzheimer. În sprijinul acestor date, a venit si un studiu suedez, care arata ca, la femeile cu risc crescut de accident cardiovascular, care îsi administreaza aspirina, exista un efect protector în privinta aparitiei declinului cognitiv si a dementei senile. Studiul, publicat în British Medical Journal, în anul 2012, deschide calea spre un tratament preventiv cu aspirina al dementei senile.
Din pacate, nu trebuie sa uitam de efectele secundare ale aspirinei (hemoragii digestive sau accidente alergice), încat, pe buna dreptate, doctorul Rothwell sustine ca aspirina nu este decat o prima etapa si ca vor urma alte molecule mai eficace, în urmatoarele decenii. Pana atunci, experienta arata cu certitudine rolul dozelor mici de aspirina în prevenirea infarctului si accidentelor vasculare cerebrale. Se estimeaza ca în urmatorii 5-10 ani se vor acumula suficiente date pentru a se reglementa utilizarea aspirinei sau a altor derivati mai eficienti si mai putin toxici, pentru prevenirea cancerelor sau a maladiei Alzheimer.
© Copyright Stiri din Sanatate