osteoporoza
Cum ne ajuta apiterapia in osteoporoza

Dupa 35-40 de ani apare fenomenul de pierdere a masei osoase, mai pregnant la femei, cu accentuare dupa perioada de menopauza, odata cu scaderea nivelului hormonal. Boala se caracterizeaza prin decalcifierea treptata a oaselor sau a tesuturilor spongioase, subtierea stratului acoperitor de cartilagii si scaderea densitatii oaselor din organism, ceea ce duce, usor, la fracturi de sold, coaste, maini, picioare si coloana vertebrala, uneori chiar dupa un simplu stranut. Vertebrele, coastele si oasele dorso-lombare devin ca niste felii de svaiter, cu goluri în interior, ale caror rezistenta va depinde de densitatea lor si de presiunile exercitate (traumatisme prin loviri sau caderi).

Adesea, osteoporoza este supranumita «hotul tacut», cu o evolutie silentioasa, slabind rezistenta oaselor într-o perioada îndelungata, fara a fi simtita din timp. Pierderea de masa osoasa este provocata de o alimentatie saraca în calciu, fluor si vitamine (D, E, B12), exces de cafea, tutun si alcool; tutunul creste aciditatea oaselor si blocheaza capacitatea estrogenilor de a proteja oasele în timp ce alcoolul poate bloca absorbtia calciului. Alti factori de risc sunt diabetul zaharat, muncile fizice foarte intense, sedentarismul, imobilizarea prelungita la pat, insuficienta tiroidiana, hemiplegia, bolile pulmonare obstructive si tratamentul îndelungat cu corticosteroizi care, dupa 2-3 ani, reduce masa osoasa la jumatate. De asemenea, terapiile unilaterale cu calciu, hormoni tiroidieni, estrogeni sau progesteron pot mari riscul osteoporozei prin formarea unor depozite de calciu (osteofite, ciocuri) în alte tesuturi ale corpului.

Dupa aceasta diminuare a masei, oasele nu se mai refac, în totalitate, ceea ce impune ca tratamentul preventiv sa înceapa înca din perioada pubertatii cand trebuie asigurat un plafon zilnic de 1 gram calciu, prin consum regulat de produse lactate, paralel cu o permanenta activitate sportiva în aer liber (în scoala si universitate), minim o ora pe zi, pentru a asigura formarea si mentinerea unui schelet sanatos. Copilul cu o masa musculo-scheletica normala va avea o structura osoasa robusta, în timp ce copilul firav va avea oase fragile, care se frang usor. Pentru fixarea calciului este necesara vitamina D, în cantitate de 400 unitati zilnice, administrate atat la copii, adolescenti cat si la femei dupa varsta menopauzei. La femei, dupa menopauza, apar deficite progresive de calciu si de hormoni estrogeni astfel ca, pana la varsta de 80 de ani, pierd circa 30-60 % din masa osoasa si scad în înaltime cu pana la 15 cm. În acest interval de timp, una din trei femei va suferi o fractura osteoporozica. O mare atentie trebuie sa fie acordata osteoporozei post-menopauzica întrucat poate evolua spre afectiuni grave, cu cresterea incidentei infarctului miocardic, a afectiunilor coronariene, a tromboembolismului venos si, în unele cazuri, a cancerului de san.

Nici barbatii nu sunt feriti de efectele osteoporozei datorita carentei în hormoni androgeni astfel ca pana la 70 de ani pierd 15-30% din masa osoasa si scad în înaltime cu pana la 6 cm. Desi frecventa bolii la barbati este mai redusa de 4 ori decat la femei, fracturile de sold sunt posibile la unul din 5 barbati dar cu urmari mult mai grave. Apiterapia propune, în primul rand, laptisor de matca (pentru femei) si apilarnil (pentru barbati) care stopeaza decalcifierea oaselor, tonifica, energizeaza si întinereste tesuturile. La ambele sexe sunt eficiente mielitele din 500 g miere de albine cu un amestec din muguri proaspeti de coacaz negru, frasin, malin, mesteacan, zmeur si mar (cate 70 g din fiecare), avand efecte în distrugerea microbilor si dinamizarea organismului. Daca mugurii sunt uscati se foloseste 1 kg miere de albine iar dupa macerare se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi. Un alt preparat se obtine din miere de albine cu propolis, polen si fructe de catina alba, din care se iau 3 lingurite pe zi.

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate