Oamenii stresati ar putea avea creierul mai mic
Noul studiu a descoperit ca adultii de varsta mijlocie cu cel mai ridicat nivel de cortizol au un volum al creierului mai mic si o functie cognitiva mai putin eficienta decat in cazul persoanelor cu un nivel scazut al aceluiasi hormon, lucru care sugereaza faptul ca stresul ar putea fi de vina. Iata de ce ar putea avea oamenii stresati creierul mai mic si ce poti face pentru a preveni declinul cognitiv!
Cortizolul este implicat in mai multe procese normale ale organismului, inclusiv metabolismul, imunitatea si formarea memoriei. Dar o cantitate suplimentara de cortizol este eliberata ca raspuns la stres, ducand la alte probleme. Desi studiul nu a urmarit oamenii pentru a observa daca vreunul dintre participanti a dezvoltat dementa, aceste efecte ar putea precede un declin cognitiv mai tarziu in viata. In trecut s-a demonstrat ca schimbari de aceasta magnitudine pot prezice un nivel al dementei, chiar si al afectiunilor vasculare la nivelul creierului, doua sau trei decenii mai tarziu, noteaza eva.ro.
Studiul a implicat mai mult de 2.000 de persoane, cu varsta medie de 48 de ani. Fiecare persoana a facut un examen psihologic, care a testat memoria si abilitatile de gandire, la inceputul studiului si din nou dupa opt ani. Au fost luate si probe de sange, pe care cercetatorii le-au folosit pentru a masura nivelul cortizolului. A fost masurat si volumul creierului, cu ajutorul analizei RMN. Dupa analizarea rezultatelor si luarea in calcul a informatiilor demografice si de sanatate, oamenii de stiinta au gasit o conexiune intre nivelul ridicat de cortizol si volumul scazut al creierului, precum si performantele slabe la testul de memorie, chiar daca niciunul dintre participantii la studiu nu a prezentat simptome ale dementei.
Cercetarea a avut unele limitari. Studiul a fost unul observational, adica a analizat doar conexiunile, nu a dovedit cauza si efectul. Cercetatorii au masurat doar nivelul de cortizol din sange o singura data in timpul perioadei de studiu, asa ca nu au putut fi evaluate modificarile de-a lungul timpului sau chiar nivelul mediu de cortizol al fiecarui participant. In plus, majoritatea participantilor la studiu traiesc in aceeasi zona generala. Cu toate acestea, oamenii de stiinta sugereaza ca stresul ar putea fi cauza schimbarilor ingrijoratoare de la nivelul creierului. Nivelul de cortizol considerat ridicat in studiu a fost in concordanta cu cel pe care adultii il au in viata de zi cu zi.
Faptul ca acest nivel mai ridicat al cortizolului a fost asociat cu schimbarile de la nivelul functiei creierului atat de devreme in viata a fost alarmant. Exista o componenta la care se poate lucra pentru a reduce impactul dementei asupra sanatatii. Nu se stie sigur daca scaderea nivelului de cortizol va aduce in mod necesar beneficii, dar este un pas inainte. Este recomandata relaxarea, deoarece scaderea stresului perceput poate, de asemenea, reduce nivelul cortizolului. Activitatile care se pare ca reduc stresul includ meditatia, exercitiile, yoga, un somn adecvat si o viata sociala robusta. Acestea sunt lucrurile care spun oamenii de stiinta ca pot reduce colesterolul din organism. Acestia incearca sa extinda intelegerea relatiei dintre aceste interventii asupra stilului de viata si efectul lor asupra declinului cognitiv si a dementei. (A.M.)
© Copyright Stiri din Sanatate